Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Spade medievale timpurii de pe teritoriul României (secolele IX-XI)

PDF

Introducere

Spadele medievale timpurii de pe teritoriul României actuale aparțin unui subiect adeseori trecut cu vederea căruia nu i se acordă o atenție semnificativă nici măcar în literatura de specialitate. Drept urmare, am decis să scriu articolul de față pentru a face acest subiect ceva mai cunoscut. Ambiția mea nu este să scriu o lucrare de specialitate care să cartografieze toate descoperirile de spade, cu descrieri amănunțite și dimensiuni exacte, întrucât nu dispun de resursele necesare pentru a realiza o asemenea lucrare. Scopul principal al acestui articol este de a oferi informații de bază și de a cataloga toate spadele și fragmentele de spadă descoperite pe teritoriul României datate între secolele IX-XI care pot fi încadrate în clasificarea lui Jan Petersen sau a lui Alfred Geibig.

Pentru moment nu există nicio monografie care să conțină o descriere completă și detaliată a tuturor specimenelor individuale. Cu toate acestea, au existat mai multe lucrări și studii care s-au ocupat în principal de descoperiri accidentale și, într-o măsură mai mică, de descoperiri din săpături arheologice sau colecții muzeale.

Cel mai mare grup de spade și fragmente de spadă este compus din descoperirile arheologice din regiunea istorică a Transilvaniei (inclusiv Banatul, Crișana și Maramureș), acestea fiind publicate în mai multe lucrări (Nagy 1906; Hampel 1907; Bakay 1965, 1967; Vlassa 1965, 1967; Horedt 1967, 1968, 1978; Radosav 1986-1987; Kovács 1994-1995; Pinter 1992-1994, 1996, 1998; Cosma 2001; Oța 2015). Primele texte comprehensive pe această temă se regăsesc în articolul lui Radu R. Heitel (1994-1995) despre dovezile arheologice ale pătrunderii maghiarilor în Transilvania, articol în care sunt prezentate mai multe piese de echipament militar din spațiul intracarpatic, inclusiv un număr de spade cu două tăișuri, care fac parte din colecția mai multor muzee din România. Cartea lui Karl Z. Pinter, Spada şi sabia medievală în Transilvania şi Banat, secolele IX – XIV (1999), este un alt exemplu bun. Erwin Gáll a dedicat un capitol întreg acestor spade în teza sa Az Erdélyi-medence, a Partium és a Bánság 10‒11. századi temetői (2013), furnizând informații actualizate și descrieri relativ detaliate a exemplarelor descoperite în zona Transilvaniei și Banatului.

Următorul grup de spade este compus din patru exemplare descoperite în Dobrogea. Prima descoperire a fost cea a pomelului de la Păcuiul lui Soare, acesta fiind evaluat tipologic și analogic de Radu Popa în articolul său din 1984. Celelalte trei exemplare au fost publicate (împreună cu pomelul menționat anterior) de cercetătorii bulgari Valeri Yotov (2003; 2007; 2011; 2016; 2018) și Konstantin Kolev (2015). Grupul de spade a fost publicat și în literatura de specialitate din România relativ recent, cele trei exemplare fiind incluse în catalogul lucrării Mixobarbarii din Dobrogea în contextul lumii bizantine (secolele VI-XIII) unde sunt descrise pe scurt—și în mod eronat ca “săbii” în loc de spade—de colectivul de autori Talmațchi, Stănică, Șova și Custurea (2020).

Un al treilea grup de spade este reprezentat de un singur exemplar descoperit în regiunea istorică a Moldovei care a fost menționat de Victor Spinei (2009), Erwin Gáll (2015) și Ion Tentiuc (2018-2019). În Muntenia nu a fost descoperit până în prezent niciun exemplar care datează din perioada acoperită de acest articol și care ar putea fi încadrat în clasificarea lui Jan Petersen sau Alfred Geibig.


O tentativă de clasificare cronologică și tipologică

După cum am precizat în introducere, exemplarele descoperite în Transilvania alcătuiesc cel mai mare grup de spade din întreg teritoriul României, aceste exemplare fiind totodată cel mai bine documentate în literatura de specialitate. Conform lui Erwin Gáll, treisprezece dintre ele pot fi clasate sub tipologia lui Petersen sau Geibig: Aiud, Alba Iulia (vârf de teacă), Arad-Pădurea Ceala (după C. Cosma ar fi o lamă de sabie, 2002:149), Biharea, Brăișoru, Cheglevici, Dej, Deva-Micro 15, Gâmbaș, Ernei, Jimbolia, Sfântu Gheorghe (spadă de origine bizantină, motiv pentru care o excludem din listă) și Vetiș (Gáll 2013: 741). Șase alte exemplare, care nu sunt menționate de Gáll, trebuie menționate și adăugate aici: Alba Iulia (lamă), Cluj-Napoca, Dăbâca, Kovin, Săcălaz și Tomnatec (Pinter 2007: 67-72; Heitel 1994-1995: 438; Gáll 2011: 43; Pinter 2007: 72-74; Kovács 1994-1995: 174; Heitel 1994-1995: 430, nota 138). Doar două din cele optsprezece exemplare au fost descoperite în context funerar (Deva și Gâmbaș, Gáll 2013: 95, 322; comunicare personală cu dl. Gáll). Pentru celelalte șaisprezece examplare nu avem însă nicio informație despre locația, contextul sau circumstanțele în care au fost descoperite. După E. Gáll, spada de la cetatea Bihariei ar fi fost descoperită într-un mormânt (Gáll 2013: 741).

Trei exemplare—Jimbolia, Săcălaz și Tomnatec—au fost pierdute sau rătăcite în depozitul muzeal. Spada de la Jimbolia (județul Timiș) se presupune a fi o spadă de tip occidental din secolul al X-lea, dar nu a putut fi găsită sau identificată în niciun muzeu din România (Kovács 1994-1995: 179; Gáll 2013: 556, 741). Exemplarul de la Săcălaz (județul Timiș) ar fi o spadă cu două tăișuri care s-a păstrat împreună cu fragmente de teacă. Exemplarul ar fi fost descoperit într-un mormânt aparținând unui războinic ecvestru. Alte detalii nu se cunosc, spada fiind pierdută (Kovács 1994-1995: 174). Despre spada de la Tomnatec (județul Hunedoara) nu avem nicio informație în afară de faptul că a fost pierdută (Heitel 1994-1995: 430, nota 138). Conform lui Radu R. Heitel, ar mai fi încă o spadă la Cluj-Napoca cu o copie la Muzeul Militar din București. În afară de faptul că ar fi o spadă de tip Petersen Y datată la sfârșitul secolului al X-lea sau începutul secolului al XI-lea, nu se știe nimic altceva despre acest exemplar (Heitel 1994-1995: 438).

Natura fragmentară a multor exemplare constituie o problemă destul de serioasă. Doar patru spade (Deva, Cheglevici, Kovin, Vetiș) s-au păstrat în întregime. În două cazuri lipsește pomelul, păstrându-se doar lama și o gardă (Brăișoru, Ernei). În trei cazuri avem doar fragmente de lamă (Aiud, Alba Iulia, Gâmbaș), iar în alte două cazuri avem doar câte o gardă (Dej, Dăbâca). Spada de la Biharea s-a păstrat aproape în întregime, cu pomel, mâner, gardă și două fragmente de lamă.

Al doilea grup de spade, cel din Dobrogea, este format din patru exemplare: trei spade și un pomel. Circumstanțele în care acestea au fost descoperite nu se cunosc, doar locația la două dintre exemplare (Albești, Păcuiul lui Soare). În cazul celorlalte două știm doar că au fost descoperite undeva în nordul regiunii. Aceste spade sunt asociate cu mai multe grupuri prezente în zona Dobrogei în secolele IX-X, printre care și rușii kieveni, varegii din garda de corp a împăratului bizantin și pecenegii care au menținut relații comerciale cu Bizanțul și Rusia Kieveană (Yotov 2018: 473).

Singurul exemplar descoperit până acum în Moldova este un fragment dintr-o spadă cu două tăișuri la Pașcani în județul Iași (Spinei 2009; Gáll 2015).

În ceea ce privește tipologia, clasificarea lui Petersen se poate aplica spadelor din Dobrogea și Moldova (Pașcani), dar numai câtorva exemplare din Transilvania, unde situația este destul de complicată datorită naturii fragmentare a spadelor. Pentru acestea vom utiliza clasificarea lui Geibig datorită modului mai complex de analiză a selecției și diversității sale tipologice. Mai mult, clasificarea lui Geibig poate oferi pe viitor informații pentru o datare mai precisă, dar în cazul descoperirilor întâmplătoare situația rămâne problematică (Gáll 2013: 743). Ca parte a clasificării cronologice, majoritatea spadelor și fragmentelor de spadă transilvănene sunt datate la a doua jumătate a secolului al X-lea și începutului secolului al XI-lea, cu excepția câtorva descoperiri datate între secolele VIII-X.

Lista de mai jos conține doar exemplarele pentru care a fost posibil să găsesc informații privind dimensiunile, tipologia, numărul de inventar sau informații despre contextul descoperirii.


Catalog

Aiud (județul Alba) – Muzeul de Istorie Aiud, nr. inv.: 4793. Conform inventarului, vârful de spadă se află în posesia muzeului din anul 1964. Alte informații, precum locația sau contextul descoperirii, nu se cunosc. Lungimea vârfului este de 20.5 cm, iar lățimea de 4–2.3 cm. Canalul se termină cu 12 cm înainte de capătul vârfului și are o lățime de 0.9 cm. Bazat pe aceste dimensiuni și caracteristici, Erwin Gáll datează exemplarul la finalul secolului al XI-lea (Gáll 2013: 346).

Aiud. Sursă: Gáll 2013: 150. tábla. 1.

Alba Iulia (județul Alba) – Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, nr. inv. 226. Lamă corodată cu două tăișuri; nu se cunosc circumstanțele sau contextul descoperirii. Lungimea totală: 722 mm. Lungimea fragmentului de lamă: 644 mm. Lungimea fragmentului de mâner: 58 mm. Lățimea fragmentului de mâner: 32 mm sub lamă și 19 mm la capăt. Grosimea mânerului: 2.8 mm sub lamă și 1.6 mm la capăt. Lățimea lamei este de 50 mm spre bază și 42 mm spre vârf. Canalul poartă urme de damascinare, dezvăluind un model împletit în forma “oaselor de pește” (««»»), iar în partea superioară, la 100 mm de umerii lamei, a fost bătut câte un simbol pe ambele fețe ale canalului: o spirală și o cruce încârligată, ambele realizate din sârmă damascinată. Lățimea canalului este de 29 mm la mâner, 24 mm la mijlocul lamei și 18 mm spre capătul lamei. Tăișurile au fost sudate direct pe canal. Din punct de vedere tipologic, această spadă este destul de greu de clasat pentru că îi lipsește garda și pomelul. Damascinarea, însemnele și simbolurile de pe lamă pot oferi însă indicii privind originea spadei. K. Z. Pinter o datează în perioada secolelor VIII-IX pe baza corespondențelor tipologice din vestul și centrul Europei, din statul franc merovingian (până la 751) și carolingian (751-888). Spadele cu lama realizată prin damascinare reprezintă cel mai comun tip de fabricare în spațiul franc. Totodată, popularitatea decorării lamelor cu însemne simple este atestată de descoperiri arheologice în fostul teritoriu al imperiului carolingian. Deși spadele cu cruci decorative pe lamă sunt relativ rare printre descoperirile arheologice, acestea au fost destul de răspândite în perioada amintită mai sus. Filosoful arab Al-Kindí (803 – 870) a scris, de exemplu, că spadele francilor erau decorate sau însemnate cu cruci realizate din aur sau argint. Așadar nu poate fi exclusă posibilitatea ca spada de la Alba Iulia să fi fost făcută într-un atelier franc (Pinter 2007: 67-72; Košta-Hošek-Dresler-Macháček-Přichystalová 2019: 220; Košta – Hošek 2014: 294).

Alba Iulia. Sursă: Pinter 2007: planșa 33: b.

Alba Iulia (județul Alba) – Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca. Nr. inv.: 4151. O buterolă turnată din bronz. Partea superioară este ornamentată cu două rânduri de perle între care este incorporat un model împletit ca o tresă. Forma buterolei este alungită și semi-ovală. Aceasta se îngustează spre capăt și se termină printr-o proiecție cilindrică și rotunjită. Suprafața părții inferioare este decorată cu o palmetă pe ambele părți. Obiectul este deteriorat și poartă semne de uzură. Înălțimea buterolei este de 9.8 cm în centru și de 9.1 cm în fiecare colț. Lărgimea deschizăturii este de 4.9 cm (Ciugudean – Dragotă 2002: 47; Gáll 2013: 199). Pe baza corespondențelor din alte teritorii putem concluziona că din centrul părții superioare pornea o prelungire decorativă sub forma unui cap stilizat de pasăre. Din punct de vedere tipologic, buterola aparține așa-zisului “Baltisch-ostpreussische Gruppe” conform clasificării lui Paulsen sau grupului III, sub-grupul III b după Kazakevičius. Cele mai apropiate analogii ale acestui exemplar se găsesc în Ungaria (Beszterce și Székesfehérvár-Demkóhegy), Rusia (Bulgar) și Belarus (Staraya Belitsa). După S. Y. Kainov, buterola datează din a doua jumătate a secolului al X-lea sau prima jumătate a secolului al-XI-lea (Paulsen 1953: 84-87; Kazakevičius 1992: 97-101; Kainov – Makušnikov 2022: 166).

Alba Iulia. Sursă: Ciugudean, Dragotă 2002: 47, № 103; Gáll 2013: 85. tábla. 1. a-c.

Albești (județul Constanța) – Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Constanța. Nr. inv.: 20794. Spadă cu două tăișuri descoperită întâmplător. Din cele trei exemplare din Dobrogea, acesta este cel mai bine conservat, păstrându-se întreg cu gardă, mâner și pomel compus din două părți. Garda și baza pomelului au urme de ornamentație. Lama spadei poartă o inscripție, probabil numele +ULFBERHT, pe o parte, iar pe cealaltă parte o secvență de însemne (geometrice) ce pot fi redate schematic în felul următor: III IXXXI III. După clasificarea lui Petersen, spada corespunde tipului V, care datează din secolul al X-lea. În cazul Balcanilor însă, cronologia este ușor modificată, cuprinzând perioada dintre a doua jumătate a secolului al X-lea până la începutul secolului următor. Lungimea spadei este de 97.5 cm de la vârf la pomel, iar lățimea gărzii este de 9.9 cm (Talmațchi – Stănică 2020: 163; Androshchuk 2014: 79; Yotov 2011: 39).

Albești. Sursă: Yotov 2011: Fig. 5: a-b.

Biharea (județul Bihor) – Muzeul Țării Crișurilor, Oradea. Nr. inv.: 2833. Exemplar compus din două fragmente de spadă (fragment de lamă cu gardă, mâner și pomel; fragment de lamă). Posibilă descoperire de mormânt (Horedt 1968: 422). Lungimea totală: 31 cm. Lungimea mânerului cu pomel: 13.3 cm. Înălțimea pomelului: 3.6 cm. Lățimea pomelului: 7 cm. Grosimea pomelului la bază: 2.4 cm. Grosimea pomelului la vârf: 0.5 cm. Lungimea gărzii: 12 cm. Înălțimea gărzii: 2 cm. Grosimea gărzii: 1.8 cm. Lungimea lamei: 16 cm. Lățimea lamei: 4.6–4.7 cm. Canalul nu este vizibil. Datare: sfârșitul secolului X–începutul secolului XI. Clasificarea tipologică: Petersen tip X, posibil tip de combinație 12, varianta I a lui Geibig (Gáll 2013: 60; Horedt 1968: 422).

Biharea. Sursă: Gáll 2013: 17. tábla. 1.

Brăișoru (județul Cluj) – Muzeul Național de Istorie a României, București. Nr. inv.: 54484. Fragment de lamă cu gardă eliptică și mâner incomplet, fără pomel. În trecut au existat controverse privind locația descoperirii, aceasta fiind disputată între situl de la Brăișoru (Malomszeg, județul Cluj) și cel de la Morești (Malomfalva, județul Mureș) (Horedt 1967: 509; Vlassa 1967: 511); cea mai probabilă variantă, însă, este Brăișoru (Vlassa 1967: 511; Gáll 2013: 317). Contextul descoperirii este necunoscut. Lungimea totală: 68.3 cm. Lungimea lamei: 58.4 cm. Lungimea fragmentului de mâner: 9.8 cm. Lățimea lamei: 5.8 cm. Lățimea canalului: 2.2–2.3 cm. Lungimea gărzii: 9.5 cm. Înălțimea gărzii: 3 cm. Greutate: 763.76 g. Partea superioară a canalului poartă urme de însemne realizate din sârmă damascinată pe ambele fețe: pe o față, la 7 cm de mâner, găsim inscripția II S S I realizată din sârmă damascinată, iar pe cealaltă avem 12 inele realizate prin incrustație. Partea inferioară a lamei poartă urme clare ale tecii în care a fost ținută spada. Datarea și clasificarea tipologică: a doua jumătate a secolului X – prima jumătate a secolului XI; Geibig, tip de combinație 11 (Gáll 2013: 317).

Brăișoru. Sursă: Horedt 1968: Fig. 2.; Gáll 2013: 157. tábla.

Cheglevici (județul Timiș) – Expoziția Memorială Béla Bártok, Sânnicolau Mare. Nr. inv.: ? Fără context arheologic. Spada s-a păstrat în întregime cu rămășițele de lemn ale tecii de jur împrejurul lamei. Mânerul este plat, lărgindu-se spre gardă. Pomelul este probabil cu trei lobi, compus dintr-o bază și o coroană. Lungimea totală: 97.5 cm. Lățimea pomelului: 7.2 cm. Înălțimea pomelului: 5.25 cm. Lungimea mânerului: 8.25 cm. Lățimea mânerului: 1.5 – 4.5 cm. Lungimea gărzii: 12.0 cm. Lățimea gărzii: 1.8 cm. Lungimea lamei: 82.5 cm. Lățimea lamei: 6.0 cm. Datare: sfârșitul secolului X – începutul secolului XI. Privind tipologia, Erwin Gáll atribuie spada tipului de combinație 10 a lui Geibig/ Petersen tip S (Gáll 2013: 241); totuși, garda precum și baza pomelului apar drepte în schițele din lucrarea lui Gáll, nearătând caracteristicile specifice spadelor de tip S, unde garda este lată la ambele capete. Condiția curentă a spadei este necunoscută, Gáll constatând că nu a fost restaurată (Gáll 2013: 241).

Cheglevici. Sursă: Gáll 2013: 111. tábla. 1.

Dej (județul Cluj) – Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca. Nr. inv.: ? O gardă de spadă fără context arheologic, care ar fi fost descoperită în 1904. Garda este dreaptă, ovală și se lățește spre ambele capete. Văzută din față se aseamănă unei bărci. Lungime: 10.7 cm. Lățime: 2.8 cm. Înălțime: 1.5 cm. Greutate: 188.5 g. Suprafața este poleită cu argint, iar ambele părți poartă urme clare de ornamentație cu fire de argint dispuse orizontal și vertical, dar un număr mare din aceste fire au picat, făcând imposibilă reconstruirea modelului decorativ. Din punct de vedere tipologic, garda de la Dej s-ar încadra la tipul S în clasificarea lui Petersen, deși prezintă anumite elemente identice cu tipul R (Gáll 2013: 98; consultație personală cu Tomáš Vlasatý). De obicei, cele mai vechi spade de tip S sunt datate la prima jumătate a secolului X, iar cele mai recente la începutul secolului XI (Hergessel – Snítilý 2020: 38-40). Pentru tipul R, datarea poate fi mutată la prima jumătate a secolului al X-lea (Androshchuk 2014: 75). Exemplarul de la Dej este datat între a doua jumătate a secolului X și începutul secolului XI (Gáll 2013: 98).

Dej. Sursă: Hampel 1907: 222, a-d.

Deva (județul Hunedoara) – Muzeul Civilizației Dacice și Romane, Deva. Nr. inv.: 27.1011. În anul 1975 a fost descoperită o necropolă maghiară în zona Micro 15 a Devei. Descoperirea a avut loc în timpul instalării unei conducte de gaz lângă Școala Nr. 6, între Aleea Streiului și strada Bejan (Gáll 2013:94). Mormântul nr. 3 a conținut rămășițele scheletice ale unui bărbat și o spadă cu lama puternic corodată așezată în partea superioară a scheletului (Gáll 2013: 95). Pe lângă această spada au mai fost și alte obiecte în mormânt: un amnar și o bucată de cremene, o piatră de ascuțit, o brățară de bronz cu capetele ascuțite, un cercel și mai multe vârfuri de săgeți. Mormântul ar fi aparținut unui războinic călăreț (Pinter 1992-1994: 235, 239). Spada are două tăișuri și constă dintr-o lamă, o gardă dreaptă, mânerul și un pomel în formă de nucă de Brazilia. Din punct de vedere tipologic, poate fi încadrată în clasificarea lui Geibig sub tipul de combinație 16, varianta I (Gáll 2013: 95). Pe baza inventarului funerar, spada este datată între a doua jumătate a secolului X și începutul secolului XI (Gáll 2013: 96). Lungimea totală: 892 mm. Lungimea lamei: 762 mm. Lățimea lamei: 45 mm (în trecut este posibil să fi avut 50 mm). Canalul abia mai este vizibil (pe ambele fețe) datorită coroziunii, dar se întinde de la gardă până la vârf. Lungimea mânerului: 100 mm. Lățimea mânerului este de 24 mm la gardă și 5 mm la pomel. Lungimea gărzii: 162 mm. Grosimea gărzii: 11mm. Lățimea maximă a pomelului: 85 mm. Înălțimea pomelului: 36 mm. Grosimea pomelului: 29 mm (Pinter 2007: 79-82).

Deva. Sursă: Pinter 2007: 200, planșa 34: b.

Dobrogea nr. 1 (locație necunoscută în nordul regiunii) – Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Constanța. Nr. inv.: 6618. Spadă cu două tăișuri cu gardă scurtă, mâner și lamă. Atât vârful lamei cât și pomelul lipsesc. Canalul este slab vizibil, dar pare destul de lat. Fără context arheologic, descoperire întâmplătoare. Spada este atribuită tipului E sau W sub clasificarea lui Petersen (Yotov 2011: 40). Datorită lipsei pomelului clasificarea tipologică este complicată, însă putem exclude cu certitudine tipul W deoarece pomelul și garda acestui tip sunt turnate din bronz (Vlasatý 2018). Exemplarul datează de la sfârșitul secolului al IX-lea sau începutul secolului al X-lea. Un element atipic al acestei spade este reprezentat de două găuri în mâner, așa că nu este exclus ca exemplarul să fie și mai vechi (sec. VIII-IX, consultație personală cu Tomáš Vlasatý). Lungimea: 70.5 cm. Lățimea gărzii: 6.3 cm (Talmațchi – Stănică 2020: 163; Yotov 2011: 39).

Dobruja no. 1 (unknown location in the north) – Muzeul de Istorie Națională și Archeologie, Constanța. Inv. No.: 6618. Double-edged sword with short guard, with grip and blade. Both the tip and the pommel are absent. The fuller is rather faintly visible, but it seems to be quite wide. Even in this case, it is a random stray finding. It is assigned to the Petersen E or W types (Yotov 2011: 40). Due to the absence of a pommel, its typological classification is complicated, but type W can be ruled out with certainty, since the pommel and guards of this type of sword were cast from bronze (Vlasatý 2018). It dates back to the end of the 9th to the beginning of the 10th century. An atypical element of this sword is two holes in the grip, so it is not excluded that the time horizon may be older (8th – 9th century, personal consultation with Tomáš Vlasatý). Length: 70.5 cm. Guard width: 6.3 cm (Talmațchi – Stănică 2020: 163; Yotov 2011: 39).

Dobrogea nr. 1. Sursă: Yotov 2011: Fig. 7.

Dobrogea nr. 2 (locație necunoscută în nordul regiunii) – Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Constanța. Nr. inv.: 38359. Spadă cu două tăișuri cu o bucată de lamă. Garda este dreaptă, mânerul relativ lung și se termină cu un pomel în forma literei D. Canalul este slab vizibil. Spada datează din a doua jumătate a secolului al X-lea – începutul secolului al XI-lea. Corespunde tipului X sub clasificarea lui Petersen (Petersen 1919: 158-167). Lungimea: 48.2 cm. Lățimea gărzii: 9 cm. Lățimea pomelului: 4 cm (Talmațchi – Stănică 2020: 163; Yotov 2011: 39-40).

Dobrogea nr. 2. Sursă: Yotov 2011: Fig. 6.

Dăbâca (maghiară: Doboka, județul Cluj) – În timpul cercetărilor arheologice din anii 1960 la cetatea Dăbâca, a fost descoperită garda unei spade cu două tăișuri. Descoperirea a fost făcută în Incinta IV, în partea de nord-vest a sitului. Împreună cu garda, au mai fost descoperite și alte obiecte: o pereche de pinteni placați cu aur, un fragment de ceramică emailată de culoare verde, fragmente dintr-o cruce și un cuțit. Garda a fost comparată analogic cu exemplare descoperite în Croația și pe fostul teritoriu al Moraviei Mari datând din secolul IX și care sunt clasificate ca tipul X a lui Petersen (Pascu, Rusu… 1968: 178, nota 60). Pe baza analizei materialului arheologic și numismatic, Erwin Gáll este de părere că cetatea de la Dăbâca nu a fost construită înainte de prima jumătate a secolului XI și schimbă astfel datarea gărzii în această perioadă. În urma acestor descoperiri nu este exclus ca incinta IV să fi avut o legătură cu elitele militare (Gáll 2011: 342; 2013: 187).

Dăbâca. Sursă: Gáll 2013: 232, plate 6.

Gâmbaș (județul Alba) – Muzeul de Istorie, Aiud. Nr. inv.: 3478. Fragment al unei spade cu două tăișuri, cu tija mânerului incompletă, fără gardă și fără pomel. Canalul este evident de-a lungul întregii lame. Lungimea totală: 65.3 cm. Lățimea lamei variază de la 4.9 la 4.5 cm la 4.0 cm, iar lățimea canalului de la 1.7 la 1.3 cm. Lungimea fragmentului de mâner: 8.5 cm. Lățimea fragmentului de mâner: 2.5 – 1.0 cm. Greutate: 560 g. Nu este datată. Se crede că exemplarul a fost descoperit într-un mormânt în cadrul cercetărilor arheologice din anul 1905 (Gáll 2013: 322).

Gâmbaș. Sursă: Gáll 2013: 159. tábla. 1.

Ernei (județul Mureș) – Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca. Nr. inv.: IV 1919 (numărul vechi de inventar). Fragment al unei spade cu două tăișuri, cu o gardă în formă de romb alungit cu o gaură în centru pentru tija mânerului. Conform lui Erwin Gáll datarea acestui exemplar este problematică datorită naturii sale fragmentare. El însuși o plasează la sfârșitul secolului al XI-lea. Lungimea: 53.0 cm. Lungimea mânerului: 13.0 cm. Lățimea lamei: 4.3 – 4.0 cm. Lățimea mânerului: 2.0 – 0.7 cm. Grosimea mânerului: 0.4 – 0.5 cm. Lungimea gărzii: 8.3 cm. Lățimea gărzii: 2.2 cm. Grosimea gărzii: 1.0 cm (Gáll 2013, 347).

Ernei. Sursă: Gáll 2013: 179. tábla: 1.

Kovin (Serbia) – Muzeul Național al Banatului, Timișoara. Nr. inv.: 3203. Spada a fost descoperită la Temesch-Cubin în districtul Pancsova, comitatul Torontál, astăzi în Serbia. Alte informații nu sunt valabile. Singura certitudine este că, în urma organizării teritorial-administrative, descoperirea a fost făcută cândva înainte de 1918. Bazat pe analogii din Ucraina și Anglia, este foarte probabil ca exemplarul să aparțină tipului Z a lui Petersen (Vinski 1983: 10, 25), datând astfel din a doua jumătate a secolului al X-lea sau începutul secolului al XI-lea (Androshchuk 2014: 86; comunicare personală cu Tomáš Vlasatý). Spada este compusă dintr-o lamă, gardă, mâner și pomel. Lungimea totală: 822 mm. Lungimea lamei: 691 mm; lungimea inițială ar fi putut să fie cu aproximativ 10-15 mm mai lungă, având în vedere fragmentul care lipsește din vârf. Lățimea lamei: 45-47 mm la gardă și 23 mm spre vârf. Grosimea lamei scade de la 3.4 mm la gardă la 1.3 mm la vârf. Canalul este distinct, vizibil pe întreaga lungime a lamei. Are o lățime de 21 mm la gardă până la 14 mm la vârf. E posibil să poarte urme de damascinare (Vinski 1983: 10). Lungimea mânerului: 91 mm. Lățimea mânerului: variază de la 31 mm sub gardă la 18 mm la pomel. Grosimea mânerului: 3.1 mm. Lungimea gărzii: 136 mm. Grosimea gărzii la mijloc, în partea superioară este de 18 mm la pomel, iar în partea inferioară ajunge la o grosime de 11.3 mm la lamă. Pomelul este plat, alcătuit dintr-o bază și o coroană separată de o canelură. Coroana pomelului are o formă ușor trilobată. Grosimea maximă a pomelului: 16 mm. Înălțimea pomelului: 34 mm. Lățimea pomelului: 16 mm (Pinter 2007: 72-74).

Kovin. Sursă: https://mnab.ro/sectia-de-istorie/colectia-de-arme/.

Pașcani (județul Iași) – Atât circumstanțele și parametrii descoperii, cât și condiția actuală a spadei sunt necunoscute. Nu există decât o schiță al acestei spade în lucrarea lui Victor Spinei (Spinei 2009: fig. 9/13), pe bază căreia exemplarul poate fi descris în felul următor: spada constă dintr-o lamă cu o gardă dreaptă și scurtă, un mâner și un pomel compus din două părți, cu capete teșite la bază și o coroană cu trei lobi. Baza și coroana pomelului poartă urme de ornamentație. Erwin Gáll atribuie spada tipului S a lui Petersen sau tipului de combinație 11 a lui Geibig și o datează la finalul secolului X–începutul secolului XI (Gáll 2015: 319). Victor Tentiuc o atribuie tipului U a lui Petersen și în același timp, prin analogie, pe baza buterolei descoperită recent la Mîrzoaia (comuna Iurceni, raionul Nisporeni, Republica Moldova) o datează în a doua jumătate a secolului X (Tentiuc – Munteanu 2022: 37). Nu este exclus ca spada să aparțină tipului V a lui Petersen, sau să reprezinte un hibrid al acestui tip (consultație personală cu Tomáš Vlasatý). Datorită lipsei de informații, o datare mai precisă sau o clasificare concretă a acestui exemplar rămân problematice.

Pașcani. Sursă: Spinei 2009: Fig. 9. 13.

Păcuiul lui Soare (județul Constanța) – Muzeul Dunării de Jos, Călărași. Nr. inv.: ? Pomel trilobat din aliaj de cupru. Suprafața poartă urme de poleire cu aur și argint cu decorații în formă de tresă. Forma coroanei are caracteristici zoomorfe. Înălțimea maximă a coroanei ajunge la 36 mm, lungimea este de 73 mm, iar grosimea la bază este de 2 mm. Greutatea coroanei este de 0.148 kg. După clasificarea lui Petersen poate aparține tipului R/S, datând astfel de la finalul secolului al X-lea sau începutul secolului al XI-lea (Popa 1984: 425-427; Yotov 2018: 472). Am dedicat un articol întreg acestui exemplar aici: The sword pommel from Păcuiul lui Soare.

Păcuiul lui Soare. Sursă: Popa 1984: 429, abb. 3.

Vetiș (județul Satu Mare) – Muzeul Județean Satu Mare. Nr. inv.: 1199/A. Spadă cu două tăișuri datată inițial la secolul XIV și descoperită întâmplător în satul Vetiș. Contextul arheologic nu se cunoaște (Pinter 2007: 77). Spada, care constă dintr-o lamă, o gardă rectangulară, mâner și pomel semicircular, se află într-o condiție relativ proastă, în special porțiunile subțiri ale lamei și partea din gardă unde lama este fixată în mâner. Lungimea totală: 90.8 cm. Lungimea mânerului: 8.5 cm. Lățimea mânerului: 2.6 – 1.6 cm. Înălțimea pomelului: 2.5 cm. Lățimea pomelului: 4.7 cm. Grosimea pomelului: 2.0. Lungimea gărzii: 12.9 cm. Lățimea gărzii: 1.2 – 1.3 cm. Lungimea lamei: 79.1 cm. Lățimea lamei: până la 3/4 ajunge la 5.0 cm, ultimii 2.5 cm spre vârf se îngustează la 1.9 cm. Lățimea canalului: 1.3 cm. Greutate: 600 g. Se presupune că datează din secolul XI. Clasificarea tipologică: Tipul de combinație 12, varianta II după Geibig (Gáll 2013: 542-543).

Vetiș. Sursă: Gáll 2013: 292. tábla.

Pe lângă spadele din Transilvania descrise în articolul de față, mai sunt încă trei exemplare care nu mai fac parte din această categorie: Arad-Pădurea Ceala (județul Arad) – Complexul Muzeal Arad. Nr. inv.: 14384. Fragment de lamă. Lungimea totală a obiectului este de 62 cm, iar lățimea atinge 4.6 cm. Fără canal. Nu există alte informații despre acest exemplar (Gáll 2013: 41). Conform lui C. Cosma, este o lamă cu un singur tăiș aparținând unei săbii din secolul X (Cosma 2002: 149, 164, 340 – pl. 3-4); Orșova (județul Mehedinți) – o spadă scoasă din apele Dunării și datată la secolul al X-lea (Bálint 1988: 254; Madgearu 2019: 102), sau al XI-lea (Oța 2015: 153). Din punct de vedere tipologic, se încadrează la clasificarea lui Oakeshott; Sasca Montană (județul Caraș-Severin) – o spadă cu două tăișuri datată la secolul al XI-lea. S-a păstrat un fragment de lamă cu gardă scurtă și mâner fără pomel. Canalul este foarte îngust. Nu se cunoaște contextul arheologic (Oța 2015: 153), L. Kovács susține că exemplarul ar data din epoca migrațiilor. Tija mânerului prezintă două găuri, pentru nituri. Lungimea totală: 85.6 cm. Lungimea gărzii: 8.5 cm. Lama are o lungime de 73 cm și o lățime de 6 cm (Kovács 1994-1995: 174). Curtuiușeni-Dealul Cărămidăriei (județul Bihor) – un fragment de lamă cu o lungime de 55 cm și o lățime de 3.8 cm. Contextul arheologic este necunoscut, dar se presupune că ar fi vorba de o descoperire de mormânt. Pe baza scărițelor care au fost descoperite împreună cu lama, obiectul ar data din secolul al X-lea (Cosma 2001: 242, 2002: 149). Din păcate, alte informații nu există (Heitel 1994-1995: 430, nota 1380). În baza de date a lui Jiří Košta, pusă la dispoziție de Tomáš Vlasatý, am găsit o notă care susține că lama ar proveni de la un scramaseax.

Distribuția geografică a descoperirilor individuale și fragmentare.

Puteți descărca tabelul cu sumarul descoperirilor dând click pe butonul de mai jos.


Rezumat

Din cele 27 de spade și fragmente de spadă descrise în literatura de specialitate, doar 14 exemplare corespund clasificării lui Jan Petersen sau Alfred Geibig (buterola de la Alba Iulia, Albești, Biharea, Brăișoru, Cheglevici, Cluj-Napoca, Dej, Deva – Micro 15, Dobrogea nr. 2, Dăbâca, Kovin, Pașcani, Păcuiul lui Soare și Vetiș). Aceste obiecte pot fi atribuite cu siguranță orizontului temporal definit al secolelor IX-XI, precum și clasificării tipologice menționate mai sus. Totuși, situația este complicată de lipsa contextului arheologic la majoritatea acestor descoperiri, așadar cercetările viitoare ar trebui să se axeze nu doar pe analogii din alte țări și teritorii, dar și pe metalografie.

Încă opt exemplare aparțin acestui orizont temporal: Aiud, lama de spadă de la Alba Iulia, Dobrogea nr. 1, Gâmbaș, Ernei, Jimbolia, Săcalăz și Tomnatec. În cazul acestor descoperiri, clasificarea tipologică este efectiv imposibilă datorită stării obiectelor, acestea fiind prea fragmentate, iar câteva dintre ele fiind pierdute. Cât despre lama de la Arad, există informații contradictorii în literatura de specialitate privind clasificarea exemplarului, așa că nu este clar dacă lama a aparținut unei spade sau unei săbii.

Ultimele patru exemplare – Curtuiușeni, Orșova, Sasca Montană și Sfântu Gheorghe – probabil nu mai corespund clasificării tipologice și cronologice, așadar le-am eliminat de pe listă.

Catalogul de mai sus a fost compilat din literatura de specialitate disponibilă pe internet și în baza de date personală a autorului, așadar este posibil ca unele informații să fie incomplete sau inexacte. Lista poate fi editată oricând, sau întregită cu descoperiri noi, necunoscute.


Mulțumiri

Pe această cale aș vrea să-i mulțumesc lui Alexandru Gabriel Sala, care m-a ajutat cu traducerea textului în limba română și lui Radu Costineanu pentru corectarea textului. Aș dori să îi mulțumesc lui Tomáš Vlasatý pentru tot ajutorul oferit, pentru îndrumare și pentru literatura de specialitate pe care mi-a pus-o la dispoziție, cât și pentru oportunitatea de a publica acest articol la el pe site. De asemenea aș dori să îi mulțumesc lui Erwin Gáll de la Institutul Arheologic din București pentru ajutorul care mi l-a oferit să găsesc o parte din exemplarele prezentate în acest articol, cât și pentru consultațiile personale și literatura de specialitate pusă la dispoziție.

Sperăm că v-a făcut plăcere să citiți articolul. Dacă aveți vreo întrebare, critică sau observație, vă rog să ne contactați sau să lăsați un comentariu în josul paginii. Dacă doriți să aflați mai multe sau să ne sprijiniți munca vă rog să ne vizitați pagina de Patreon sau să faceți o donație pe Buymeacoffee sau Paypal.


Bibliografie

Androschchuk, Fedir. Viking Swords: Swords and Social aspects of Weaponry in Viking Age Societies, Stockholm, 2014.

Bálint, Csanád. Sudungarn im 10. Jahrhundert, in: Studia Archaeologica, 11, Budapest, 1991.

Bakay, Kornél. Régészeti tanulmányok a magyar államalapítás kérdéséhez, in: Dunántúli dolgozatok – 1, Pécs, 1965.

Bakay, Kornél. Archäologische Studien zur Frage der ungarischen Staatsgründung. Angaben zur Organisierung des Fürstlichen Heeres, in: Acta Archaeologica 19, 1967.

Ciugudean, Horia Ion – Dragotă, Aurel. Catalogul expoziţiei „Civilizaţia medievală timpurie din Transilvania: rit şi ritual funerar (sec. IX-XI), Alba Iulia, 2002

Cosma, Călin. Necropole, morminte izolate și descoperiri funerare cu caracter incert din secolele al IX-lea și al X-lea din vestul și nord-vestul României, in: Ephemeris Napocensis, XI 2001.

Gáll, Erwin. The Churchyard Cemetery In Dăbâca (hung.: Doboka), Castle Area 4. Archeological Data On The Development Of A North Transylvanian County Centre In The 11-13th Centuries, in: Arheologia Mileniului I P. Chr. II, Bucureşti, 2011.

Gáll, Erwin. Dăbâca: Necropola din jurul bisericii din grădina lui A. Tămaș. Câteva idei privind evoluția habitatului medieval de la Dăbâca, in: Analele Banatului, S.N., Arheologie – Istorie, XXI, 2013.

Gáll, Erwin. From the fortress of Stephen I (997–1038) to the centre of ‘lord Gelou’. Dăbâca (germ.: Dobeschdorf; hung.: Doboka) in the nationalist myths in the 20th Century, in: Ziridava Studia Archaeologica 27/2013

Gáll, Erwin. Az Erdélyi-medence, a Partium és a Bánság 10-11. századi temetői I-II, Szeged 2013.

Gáll, Erwin. The archaeological research state of the 9/10–11th centuries in Moldova (Romania). Some thoughts on funerary places and stray finds (axes), in: Ziridava Studia Archaeologica, 29/2015.

Hampel, József. Ujabb tanulmányok a honfoglalási kor emlékeiről, Budapest, 1907.

Heitel, Radu Robert. Die Archäologie der ersten und zweiten Phase des Eindringens der Ungarn in das innerkarpatische Transilvanien, in: Dacia NS, XXXVIII – XXXIX, 1994-1995.

Hergessel, Jan – Snítilý, Pavel. Příběh meče – Výjimečný archeologický nález z Lázní Toušeně, Městské muzeum v Čelákovicích, 2020.

Horedt, Kurt. Cu privire la locul de descoperire a sabiei de la Morești, in: Acta Mvsei Napocensis IV, 1967.

Horedt, Kurt. Săbiile şi spadele din secolul X în bazinul carpatic, in: Acta Mvsei Napocensis V, 1968.

Horedt, Kurt. Backteller und Tonkessel In Morești, in: Slovenská Archeológia XXVI – 1, Bratislava, 1978.

Kainov – Makušnikov 2022 = Каинов, С. Ю. – Макушников, О. А. Наконечник ножен меча из Старой Белицы (Гомельская обл., Беларусь). Военная археология – Статьи, 7, 2022.

Kazakevičius, Vytautas. Sword chapes from Lithuania. in: Acta Universtitatis Stockholmiensis – Studia Baltica Stockholmiensia 9, 1992.

Kolev, Konstantin Jr. Visual-Material Evidence Of Viking Presence In The Balkans, in: Hiperboreea. Journal of History, vol. 2, N°1, 2015.

Košta, J. – Hošek, J. Early Medieval Swords from Mikulčice, Brno : Institute of Archaeology of the Academy of Sciences of the Czech Republic, 2014.

Košta, Jiří – Hošek, Jiří – Dresler, Petr – Macháček, Jiří – Přichystalová, Renáta. Velkomoravské meče z Pohanska u Břeclavi a okolí – nová revize. In: Památky Archeologické, Vol 110, p. 173 235, 2019.

Kovács, László. A Kárpát – Medence Kétélű Kardjai A 10. Század 2. Feléből, in: Communicationes Archaeologicae Hungariae, Budapest, 1994-1995.

Madgearu, Alexandru. Expansiunea Maghiară în Transilvania, Târgoviște, 2019.

Nagy, Géza. Karolingkori kard, in: Arch. Ért. 26, 1906

Oța, Silviu. The mortuary archaeology of the medieval Banat (10th–14th centuries), (East Central and Eastern Europe in the Middle Ages, 450 – 1450, Book 26), 2015.

Paulsen, Peter. Schwertortbänder der Wikingerzeit: ein Beitrag zur Frühgeschichte Osteuropas, Stuttgart, 1953.

Pascu Şt., Rusu M., Iambor P., Edroiu N., Gyulai P., Wollmann V., Matei Şt. Cetatea Dăbîca, in: Acta Mvsei Napocensis V, 1968.

Petersen, Jan. De Norske Vikingesverd: En Typologisk-Kronologisk Studie Over Vikingetidens Vaaben. Kristiania, 1919.

Pinter, Karl Zeno. Spada medievală din mormântul de călăreț de la Deva, considerații tipologice și cronologice, in: Sargetia XXV, 1992-1994.

Pinter, Karl Zeno. Spada și sabia medievală în Transilvania și Banat (secolele IX – XIV), Sibiu, 2007.

Popa, Radu. Knaufkrone eines wikingerzeitlichen Prachtschwertes von Pacuiul lui Soare, in: Germania, 62, 1984.

Radosav, Doru – Lazin, Gheorghe. Spada – Feudal Timpurie De La Vetiș (Județul Satu Mare), in: Studii Și Comunicări Satu Mare, vol. 7-8, 1986-1987.

Spinei, Victor. The Romanians and the Turkic Nomads, Leiden – Boston 2009.

Talmațchi, Cristina Paraschiv – Stănică, Aurel Daniel – Șova, Constantin – Custurea, Gabriel. Mixobarbaroi from Dobruja in the context of the Byzantine World (6th–13th Century) /Mixobarbarii din Dobrogea în contextul Lumii Bizantine (Secolele VI–XIII), Cluj – Napoca, 2020

Tentiuc, Ion. On the Viking enclaves and their relations with the inhabitants of the Carpathian – Dniester region between the 9th and the 11th centuries, in: Dacia, LXII-LXIII, 2018 – 2019.

Tentiuc, Ion – Munteanu, Octavian. Conexiunile spaţiului est-carpatic cu lumea vikingă: o nouă buterolă din epoca medievală timpurie descoperită în Moldova, in: Tyragetia – Arheologie, istorie antică. Serie Nouă, vol. XVI [XXXI], nr. 1, 2022.

Vlasatý, Tomáš. Petersen type W sword. In: Projekt Forlǫg : Reenactment and science [online]. [2020-04-02]. Disponibil aici: https://sagy.vikingove.cz/en/petersen-type-w-sword/

Vlassa, Nicolae. Sabia feudală timpurie de la Ernei, Acta Mvsei Napocensis, II, 1965.

Vlassa, Nicolae. Tot despre locul de descoperire a sabiei „de la Morești“, in: Acta Mvsei Napocensis IV, 1967

Vinski, Zdenko. Razmatranja o poslijekarolinškim mačevima 10. i 11. stolječa u Jugoslaviji, in: Starohrvatska prosvjeta, Vol. III No. 13, 1983.

Yotov, Valeri. Byzantine Time Swords (10th–11th Centuries) in Romania, in: Studia Universitatis Cibiniensis Series Historica VIII Supplementum No.1, 2011.

Yotov, Valeri. Data about Northmen’s presence in the Lower Danube area, in: Studia Romana et Mediævalia Europænsia: miscellanea in honorem annos LXXXV peragentis Professoris emeriti Dan Gh. Teodor oblata, 2018.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *