Această traducere a fost realizată de către Edwin-Sebastian Marc.
Chestiunea armurii lamelare este un subiect de discuție atât între experți cât și între practicanții de reconstituire istorică. Eu, personal, m-am lovit de câteva ori de subiect și am strâns literatura aferentă. Studiile mele pe acest subiect au ajuns să mă conducă spre vestigiile aproape necunoscute de la Snäckgärde, localitate aflată în apropiere de Visby, pe Insula Gotland. Aceste vestigii nu au supraviețuit până în ziua de astăzi, dar sunt descrise de către Părintele Nils Johan Ekdahl (1799-1870), care este supranumit “primul arheolog științific din Gotland”.
Motivul pentru care vestigiile de la Snäckgärde sunt necunoscute este faptul că au fost descoperite aproximativ acum 200 de ani și apoi pierdute. Literatura în ceea ce le privește este foarte greu accesibilă și în mare parte necunoscută academicienilor de origine non-suedeză. La asta se rezumă tot ceea ce am putut eu găsi: în anul 1826, patru morminte conținând schelete au fost examinate pe situl numit Snäckgärde (Visby, Land Nord, SHM 484), și mormintele cele mai interesante din acestea patru sunt cele numerotate 2 și 4 (Carlson 1988: 245; Thunmark-Nylén 2006: 318):
Mormântul nr. 2: mormânt conținând schelet orientat în direcția sud-nord, tumul sferic înconjurat de pietre. Echipamentul funerar constă dintr-un topor de fier, un inel localizat în jurul taliei, două mărgele opace în zona gâtului și “niște piese de armură pe piept” (något fanns kvar and pansaret på bröstet).
Mormântul nr. 4: mormânt conținând schelet orientat în direcția est-vest, tumul sferic având înălțimea de 0,9 m, cu vârf concav. În interiorul tumulului se afla un sicriu din piatră de var, de dimensiunile 3 m × 3 m (?). Un ac inelat a fost găsit pe umărul drept al mortului. La nivelul talei, un inel făcând parte din curea a fost descoperit. Alte părți componente ale echipamentului erau un topor și “câțiva solzi de armură” (några pansarfjäll) găsiți la nivelul pieptului.
Judecând după vestigiile funerare, se poate presupune că acești doi bărbați au fost înmormântați cu armurile lor. Desigur, nu putem spune cu certitudine ce fel de armuri au fost acestea, dar s-ar părea că este vorba de amuri lamelare, în special datorită analogiilor și mențiunilor solzilor (Thunmark-Nylén 2006: 318). Lena Thunmark- Nylén menționează ambele armuri în publicația ei despre Gotland în perioada vikingă. Fragmentele de ac și curea indică perioada vikingă de asemenea. Totuși, ceea ce este pe departe cel mai important sunt topoarele – conform desenelor lui Ekhdal, toporul din mormântul nr. 2 este un topor lat, în timp ce toporul din mormântul nr. 4 avea mânerul decorat cu alamă. Un topor lat poate fi datat spre sfârșitul secolului al X-lea sau secolul XI timpuriu (Thames, Langeid și alte situri pe insula Gotland vezi articolul meu “Topoare de două mâini”). Ar părea logic să presupunem că ambele morminte ar fi fost construite în același secol, deși există câteva diferențe minore în construcția și orientarea mormintelor.
În Scandinavia, o singură analogie a unei armuri lamelare (sau mai degrabă fragmente) a fost cunoscută până acum, în Birka (vezi spre exemplu Thordeman 1939: 268; Stjerna 2001; Stjerna 2004; Hedenstierna-Jonson 2006: 55, 58; Hjardar – Vike 2011: 193–195; Dawson 2013 și altele). Lamellele erau răspândite prin așa-numita garnizoană și numărau 720 de piese (cea mai mare bucată era formată din 12 piese). 267 de lamele au putut fi analizate și clasificate în 8 tipuri, care probabil au servit spre protejarea diferitor părți ale corpului. Se estimează că armura din Birka proteja pieptul, spatele, umerii, burta și picioarele până la nivelul genunchilor (Stjerna 2004: 31). Armura a fost datată spre prima parte a secolului al X-lea (Stjerna 2004: 31). Academicienii sunt în consens cu privire la originea nomadic a armurii, aceasta provenind din Asia centrală sau oriental apropiat, și cea mai apropiată paralelă vine din Balkyk-Sook (spre exemplu Dawson 2002; Gorelik 2002: 145; Stjerna 2004: 31). Stjerna (2007: 247) consideră că armura și alte obiecte de calitate excelentă nu erau menite pentru război ci mai degrabă deserveau o funcție simbolică (“Motivul deținerii acestor arme era în mod cert altul decât unul militar sau practic”). Dawson (2013) se opune parțial și susține că armura a fost interpretată greșit, întrucât doar trei tipuri din opt ar fi putut fi lamele, și numărul lamelelor reale nu este suficient pentru o armură pectoral. Concluzia lui este aceea că lamelele din Birka sunt nimic altceva decât resturi reciclate. Având însă amurile din Snäckgärde, care nu sunt incluse în cartea lui Dawson, consider că această concluzie este una repezită.
Oamenii cred foarte des că există o grămadă de vestigii din Rusia veche. În realitate însă, nu sunt decât câteva din perioada secolelor IX-XI și pot fi interpretate ca fiind importuri estice, precum exemplul din Birka (conversație personală cu Sergei Kainov; vezi Kirpichnikov 1971: 14-20). Din această perioadă timpurie, vestigiile se găsesc spre exemplu în Gnezdovo și Novgorod. Materialul rusesc datat între secolele XI și XIII este mult mai abundent, incluzând aproximativ 270 de vestigii (vezi Medvedev 1959; Kirpichnikov 1971: 14-20). Totuși, este important să luăm aminte faptul că până în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, numărul fragmentelor de zale este de patru ori mai mare decât fragmentele de armură lamelară, indicând faptul că zalele erau tipul de armură predominant în teritoriul Rusiei vechi (Kirpichnikov 1971: 15). Este foarte probabil ca armurile lamelare din Rusia veche să fi fost importate din Bizanț, unde erau dominante datorită design-ului lor mai simplu și ieftin încă din secolul X (Bugarski 2005: 171).
Notă pentru practicanții de reconstituire istorică
Armura lamelară a devenit foarte populară printre cei ce practică reconstituire istorică. La unele festivaluri și evenimente, armurile lamelare reprezintă mai bine de 50% dintre amuri. Argumentele principale pentru uzul acestora sunt:
- Preț ieftin de producție
- Protecție sporită
- Producție mai rapidă
- Aspect estetic
Deși toate aceste argument sunt de înțeles, trebuie subliniat că armura lamelară nu este în niciun mod potrivită pentru reconstituirea istorică a perioadei vikinge. Argumentul că acest tip de armură era folosit de către ruși poate fi contrazis cu faptul că și în timpul răspândirii cele mai largi al armurilor lamelare în Rusia, numărul zalelor era de patru ori mai mare. Mai mult, armurile lamelare erau importate. Dacă ne ghidăm după idea conform căreia reconstituirea istorică ar trebui bazată pe reconstrucția obiectelor tipice, atunci ar trebui să fie clar că armurile lamelare se potrivesc doar pentru reconstituirea nomazilor și bizantinilor. Același principiu se aplică și armurilor lamelare de piele.
Pe de altă parte, vestigiile din Birka și Snäckgärde sugerează că acest tip de armură poate fi întâlnit în partea estică a Scandinaviei. Înainte de a trage orice concluzie, trebuie să luăm în considerare faptul că Birka și insula Gotland erau teritorii cu influențe puternice est-europene și bizantine. Acesta este și motivul pentru acumularea artefactelor de proveniență estică, altfel necunoscute în Scandinavia. Oarecum ar fi fost straniu să nu fi avut aceste vestigii, în special din perioada în care erau populare în Bizanț. Totuși, asta nu înseamnă că armurile lamelare erau comune în acel areal. Armura lamelară este izolată de tradiția războinică nordică și armurile de acest tip se mai găsesc uneori în zona baltică până în secolul XIV (Thordeman 1939: 268–269) Armura de zale poate fi identificată ca fiind forma predominantă de armură în Scandinavia perioadei vikinge, precum în Rusia veche. Această afirmație poate fi verificată prin faptul că inele de zale au fost descoperite chiar în Birka (Ehlton 2003). Cu privire la producția armurii lamelare în teritoriul scandinav și rusesc, nu există nici o dovadă pentru a susține că acest lucru s-ar fi întâmplat, și o astfel de producție ar fi fost foarte improbabilă.
Dacă ar fi ca armura lamelară să fie tolerată în reconstituirea istorică a perioadei vikinge, atunci
- Persoana trebuie să reconstruiască zona baltică sau ruseasc.
- Trebuie să fie utilizată în număr limitat (o armură lamelară per grup, sau o armură lamelară la fiecare patru armuri de zale).
- Doar armurile lamelare cu lamele metalice sunt permise, fără lamele de piele sau lamele vizibil tăiate cu laserul.
- Trebuie să corespundă cu vestigiile din Birka (sau Gnezdovo sau Novgorod), și nu Visby.
- Nu poate fi combinată cu componente scandinave precum catarame.
Armura trebuie să arate precum originalul și trebuie să fie suplimentată cu echipamentul potrivit, precum coifurile rusești. Dacă ne aflăm într-o dezbatere între pozițiile “Da armurilor lamelare” și “Nu armurilor lamelare”, ignorând posibilitatea “Da armurilor lamelare (fără a se avea în vedere argumentele anterioare)”, eu aleg opțiunea “Nu armurilor lamelare”. Care este opinia voastră?
Sper că v-a făcut plăcere să citiți acest articol. Dacă aveți orice fel de întrebări sau doriți să remarcați ceva, vă rog contactați-mă sau lăsați un comentariu mai jos. Dacă vreți să aflați mai multe și să-mi susțineți munca, vă rog să-mi susțineți proiectul pe Patreon sau Paypal.
Literatură
Bugarski, Ivan (2005). A contribution to the study of lamellar armors. In: Starinar 55, 161—179. Online: http://www.doiserbia.nb.rs/img/doi/0350-0241/2005/0350-02410555161B.pdf.
Carlsson, Anders (1988). Penannular brooches from Viking Period Gotland, Stockholm.
Ehlton, Fredrik (2003). Ringväv från Birkas garnison, Stockholm. Online: http://www.erikds.com/pdf/tmrs_pdf_19.pdf.
Dawson, Timothy (2002). Suntagma Hoplôn: The Equipment of Regular Byzantine Troops, c. 950 to c. 1204. In: D. Nicolle (ed.). Companion to Medieval Arms and Armour, Woodbridge, 81–90.
Dawson, Timothy (2013). Armour Never Wearies : Scale and Lamellar Armour in the West, from the Bronze Age to the 19th Century, Stroud.
Gorelik, Michael (2002). Arms and armour in south-eastern Europe in the second half of the first millennium AD. In: D. Nicolle (ed.). Companion to Medieval Arms and Armour, Woodbridge, 127–147.
Hedenstierna-Jonson, Charlotte (2006). The Birka Warrior – the material culture of a martial society, Stockholm. Online: http://su.diva-portal.org/smash/get/diva2:189759/FULLTEXT01.pdf.
Kirpichnikov, Anatolij N. (1971). Древнерусское оружие. Вып. 3. Доспех, комплекс боевых средств IX—XIII вв, Moskva.
Medvedev, Аlexandr F. (1959) К истории пластинчатого доспеха на Руси //Советская археология, № 2, 119—134. Online: http://swordmaster.org/2010/05/10/a-f-medvedev-k-istorii-plastinchatogo-dospexa-na.html.
Stjerna, Niklas (2001). Birkas krigare och deras utrustning. In: Michael Olausson (ed.). Birkas krigare, Stockholm, 39–45.
Stjerna, Niklas (2004). En stäppnomadisk rustning från Birka. In: Fornvännen 99:1, 28–32. Online: http://samla.raa.se/xmlui/bitstream/handle/raa/3065/2004_027.pdf?sequence=1.
Stjerna, Niklas (2007). Viking-age seaxes in Uppland and Västmanland : craft production and eastern connections. In: U. Fransson (ed). Cultural interaction between east and west, Stockholm, 243–249.
Thordeman, Bengt (1939). Armour from the Battle of Wisby: 1361. Vol. 1 – Text, Stockholm.
Thunmark-Nylén, Lena (2006). Die Wikingerzeit Gotlands III: 1–2 : Text, Stockholm.
